MESAJE DE CONDOLEANŢE

România a pierdut un mare român, un brav patriot

Familiei domnului Corneliu Vadim Tudor

Îndurerată familie,

Am primit cu tristeţe vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică românească, mai ales după anul 1990.
Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susţinerea propriilor sale convingeri.
În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dvs. şi toţi cei care l-au cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămîn legătură de iubire mai tare decît moartea şi mîngîiere pentru suflet.
Ne rugăm Mîntuitorului Iisus Hristos, Biruitorul Morţii şi Domnul Vieţii, Care ne spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!” (Ioan 11, 25), să aşeze sufletul lui Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepţii, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvîntări pentru familia îndurerată,
DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* * *

A fost una dintre personalităţile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune şi cu mai puţin bune. Şi-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar şi atunci cînd, din dorinţa de a se face înţeles, mesajul lui naţionalist era exagerat. Şi-a iubit cu ardoare ţara, cum puţini pot s-o facă. (…) Un om complex, care nu poate fi judecat superficial. Prin tot ceea ce a făcut, şi-a găsit locul în Istoria României post-decembriste.

ION ILIESCU,
fostul preşedinte al României

* * *

În ultimii 25 de ani, am colaborat mult (n.r. – cu Vadim), în calitate de parlamentari şi senatori ai României. Eram apropiaţi încă de pe timpul în care eram prim-ministru. Iubea mult oamenii, în special pe cei în nevoie. Încerca să rezolve totul. O mare personalitate, un om de cultură, o persoană complexă. Sigur, mulţi îl acuză de atacuri asupra lor. Asta era şi pe fondul acestei boli teribile, diabetul. Era un om extraordinar de sensibil, nu ţinea duşmănie. Din cînd în cînd, mai venea pe la mine şi discutam. Ne-am auzit la un telefon în urmă cu o lună de zile. A fost o mare personalitate a culturii şi politicii româneşti. Avea o personalitate extraordinară. Îmi amintesc îndeosebi de calităşile de politician, poet şi gazetar ale lui Corneliu Vadim Tudor.

Va trebui să găsim soluţii să ajutăm şi familia.

Condoleanţe pentru această pierdere, nu numai familiei, ci întregii ţări.

NICOLAE VĂCĂROIU,
fostul prim-ministru al României

* * *

Condoleanţe familiei lui Corneliu Vadim Tudor.

VICTOR PONTA,
prim-ministru

* * *

A plecat la cele veşnice CORNELIU VADIM TUDOR. Fără el, viaţa cetăţii noastre va fi mai săracă. A iubit Ţara Românească şi Istoria ei, a fost un om de cultură, un intelectual public şi, mai cu seamă, a imprimat aceste trăsături ale personalităţii sale discursurilor politice, activităţilor jurnalistice şi inegalabilelor lui pamflete. I-am apreciat, cu deosebire, preocuparea constantă pentru istoria Băncii Naţionale a României. L-a interesat personalitatea lui Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României. A cercetat momentele de început ale băncii noastre centrale şi a publicat în ziarul pe care îl conducea, ,,Tricolorul”, însemnări din epocă ale lui Constantin Bacalbaşa despre locuinţa guvernatorului Anton Carp, cu ferestrele către strada ce poartă astăzi numele lui Carada, din vremea în care guvernatorii BNR erau obligaţi să locuiască în incinta instituţiei. În plus, Corneliu Vadim Tudor a fost şi un pasionat numismat. La plecarea lui din această lume, fie ca Dumnezeu să-i vegheze pacea veşnică. Familiei îndoliate – condoleanţe.

MUGUR ISĂRESCU,

Guvernatorul Băncii Naţionale a României

* * *

A murit Corneliu Vadim Tudor. Un om mare. Nu discut de caracterul lui, ci de valoarea lui culturală. A avut mulţi duşmani, pentru că a fost întemeietorul curentului naţionalist tocmai în perioada în care se dorea ,,spargerea graniţelor” şi a frontierelor. Era perioada în care cîştigătorii războiului rece ne voiau o massă informă… ne pregăteau pentru globalizare, şi gloata nu pricepea. Libertatea a fost înţeleasă greşit! A fi cetăţean european, planetar, occidental nu excludea a fi un patriot român. Dar cîştigătorii ne voiau doar cetăţeni globali. Era (şi mai există şi azi!) perioada curentului anti-flag. Eram bombardaţi zilnic cu lozinci şi propagandă anti-naţionaliste şi anti-patriotice. Se spunea că e o prostie să mori pentru patria ta! Şi acum, ne spun învingătorii că e bine să mori (şi să omori) pentru cîţiva dolari…

FLORIN GEORGESCU,

Prim-viceguvernator BNR

* * *

Am aflat, cu regret, de trecerea în veşnicie a lui Corneliu Vadim Tudor. Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.

VALERIU ZGONEA,

Preşedintele Camerei Deputaţilor

* * *

Nedreapta, cruda şi fulgerătoarea dispariţie a eminentului om de cultură, ziarist, scriitor de excepţie şi politician Corneliu Vadim Tudor i-a întristat profund pe veteranii şi invalizii de război, supravieţuitori ai celui de al II-lea război mondial. Nutrea pentru noi un adevărat cult. În fulminantele sale cuvîntări, în magistralele articole şi eseuri, ca şi în vibrantele poeme publicate, dădea expresie sentimentelor sale de preţuire, stimă şi recunoştinţă faţă de faptele noastre de arme, ale camarazilor căzuţi pe cîmpurile de luptă pentru libertatea, independenţa şi suveranitatea Patriei. Înaltul său patriotism s-a manifestat plenar în tot cursul tumultoasei sale vieţi, curmată, atît de nemilos, la o vîrstă la care avea încă multe de înfăptuit. Debordantul său optimism, setea lui nestăvilită de adevăr şi de dreptate purifica sufletele românilor. Era recunoscut, între multe altele, şi pentru cultul pios faţa de Istoria multiseculară a neamului nostru, pe care l-a iubit cu înflăcărare, pentru dragostea pe care o purta Armatei Române, evocînd adesea momente de referinţă din viaţa şi activitatea acesteia. A fost mîndru că sub jurămînt, sub Drapel, şi-a făcut cu onoare şi cinste datoria, ca militar cu termen redus.

În calitatea pe care am deţinut-o timp de 12 ani, de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi de preşedinte al Comitetului Olimpic Român, l-am avut, în nenumărate rînduri, alături, atît în ţară cît şi în străinătate, ca un mare şi însufleţit susţinător al sportivilor români. De fiecare dată, relatările, cronicile sale din presă umpleau inimile sportivilor de bucurie. Nu-l vom uita niciodată. În aceste momente de adîncă tristeţe, transmitem îndoliatei familii, colaboratorilor săi de la revista „România Mare” şi de la ziarul „Tricolorul”, tuturor celor apropiaţi sufletului său – sincerele noastre condoleanţe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi în liniştea de care nu prea a avut parte pe pămînt!

General de armată (r) MARIN DRAGNEA,

preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război

* * *

În ziua deschiderii şcolilor, 14 septembrie 2015, s-a sfârşit drumul tumultuos în viaţă al celui care a fost CORNELIU VADIM TUDOR… publicist, poet, scriitor, critic, estet, om politic, senator, preşedinte de partid, candidat la preşedinţie.
Pentru generaţia momentului va rămâne drept jurnalistul profesionist de excepţie şi patriotul care a utilizat arma pamfletului, ca nimeni altul, în bătălia pentru idealul românesc al afirmării naţionale şi statale în plenitudinea drepturilor noastre istorice de necontestat şi de neşters. A trăit ca un luptător dar a murit ca un mare poet, în dialog cu Moartea. Istoria şi Istoria literaturii române îi vor acorda, după trecerea timpului patimilor, locul meritat în memoria neamului ca poet, scriitor, istoric al contemporaneităţii şi politician.

CORNELIU VADIM TUDOR a fost copilul teribil, mezinul unei generaţii de titani patrioţi ai culturii române. Generaţie care, în clipe cumplite, de speranţe înşelate, decădere şi jaf fără precedent al naţiunii române, i-a încredinţat fenomenul “România Mare” – revistă şi partid. S-a achitat cu talent şi vulcanic de misiune, chiar şi atunci când a rămas singur. În bătălia pentru neamul românesc, ostracizati, insultaţi de lichele, executaţi civil de duşmanii neamului românesc şi ai omenirii, s-au stins, rând pe rând, Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Paul Anghel, Raoul Şorban, Mircea Micu, Tudor Eliad, Grigore Vieru, Mihai Ungheanu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu … adică adevărată elită intelectuală a neamului nostru. Toţi au fost executaţi ritualic, pe catafalc, de gunoaiele kominterniste şi de urmaşii lor de sânge şi idei, globaliştii de astăzi, fiii călăilor de ieri, care s-au erijat şi se erijează în conştiinţa civică a unei naţiuni pe care o conduc, din ordin, spre abatorul neamurilor.

Astăzi a venit rândul lui CORNELIU VADIM TUDOR să fie executat pe catafalc, de abjecţii care nu l-au putut înfrânge în viaţă. Luări de poziţie ticăloase în media antinaţională, discutarea dreptului (pe care îl are oricum ca ofiţer în rezervă, dincolo de medaliile retrase patrioţilor spre a fi acordate impostorilor şi trădătorilor), la onoruri militare pe ultimul drum, dreptul de a fi depus la Senat, la Ateneu sau la Opera română, căci Uniunea kominternista a scriitorilor este, oricum exclusă etc. Numai lumea patrupedelor pe care le-a iubit şi protejat, îl deplânge în unanimitate!

L-am cunoscut ca adversar în aceeaşi tabăra, apoi în calitate de camarad în acelaşi război, care produce victime, de 25 de ani, numai printre patrioţi, am colaborat pe multiple planuri pentru drepturile militarilor, fratele său, generalul Marcu Tudor fiind membru al SCMD, dar şi pentru dreptul istoric al neamului românesc de a trăi întru împlinire în vatra strmosilor săi.

La capăt de drum, cu sufletul alături de familia îndoliată, nu-i putem dori decât să se odihnească în pace, de-a dreapta Tatălui atoateiertator, alături de cei dragi pe care i-a preţuit, incredintandu-l că Istoria îi va face dreptate şi că prin noi, aşa „stupid people” cum suntem, IDEEA NAŢIONALĂ va merge mai departe! Cu orice sacrificiu şi împotriva oricărui stăpân vremelnic!
Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-i ierte şi pe pigmeii care nu-l iartă nici în moarte…
Sincere condoleanţă familiei greu încercate.

Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU
istoric militar,
preşedintele S.C.M.D
* * *

Regrete eterne pentru un mare patriot – VADIM!

General ATHANASIE STĂNCULESCU

* * *

Vadim va intra, cu toată siguranţa, în Istoria Literaturii Române, nu numai ca un mare ziarist şi pamfletar al epocii în care a trăit, ci şi ca un foarte mare orator, de talia lui Nicolae Iorga, prin ideile sale coerente, prin vocea şi dicţia lui inegalabile şi prin toată atitudinea sa faţă de Poporul Român şi faţă de degringolada şi falsele valori care proliferaseră în România, şi nu numai. A avut o ţinută de aristocrat român autentic, neînfricat şi plin de har. Va fi hulit şi venerat mult timp de aici înainte, la fel ca şi George Călinescu, care, nici după moartea sa (1964), nu este iertat de cei mici la suflet. Corneliu Vadim Tudor va rămîne, cu siguranţă, în Istoria culturii române şi universale. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Prof. IOAN HORAŢIU MUREŞANU,

Fost preot militar al Armatei a IV-a din Cluj-Napoca

* * *

Doresc să vă adresez sincere condoleanţe, în aceste clipe dureroase. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

GRAŢIELA-LEOCADIA GAVRILESCU
ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

* * *

La sfîrşitul anilor ’90, cînd lucram la „Jurnalul Naţional“, Vadim Tudor era un obişnuit al Parcului din faţa Casei Presei. Venea seara tîrziu, cu limuzina de la Senat şi, însoţit de gărzile de corp, împărţea, personal, cîinilor vagabonzi batoane de salam tăiate în 3 – 4 bucăţi. Îi striga pe cîini pe nume şi îi păzea pînă mîncau, alungîndu-i pe „boschetarii“ care sperau să le dea şi lor măcar o bucată. „Bă, voi duceţi-vă la muncă!“, le striga, rîzînd. Se urca în maşină şi pleca, în urma lui rămînînd înjurăturile. Sincer, îmi pare rău că a murit. Avea şi un suflet mai bun, şi o minte mai luminată decît ale unui alt dinozaur politic, cu 20 de ani mai bătrîn, şi care a făcut ţării infinit mai mult rău, dar pe care-l laudă mulţi şi, dacă ar putea, l-ar mai vota încă.

NARCISA IORGA, fost membru CNA

* * *

Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor lasă un mare gol în viaţa politică românească, în cultura românească, în publicistica românească. N-a fost uşoară colaborarea nici a mea, nici a altor colegi cu Vadim. Era un om cu o personalitate deosebită. A fost uneori cam aspru în exprimări, dar acesta a fost felul lui de a fi.

GHEORGHE FUNAR,
fost secretar general al PRM
* * *

Am petrecut ani buni cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor şi, în mod cert, simt, acum, că am pierdut o parte din viaţa mea, cu toate amintirile care sînt legate de această parte a vieţii.

LUCIAN BOLCAŞ,
fost vicepreşedinte PRM
* * *

Am deschis televizorul şi am văzut breaking news: A MURIT VADIM TUDOR! Am trăit un sentiment ciudat, pe care nu cred că îl pot descrie. De neîncredere, de refuzare a situaţiei, de tristeţe şi confuzie. Tot nu îmi venea să cred. A venit Loredana şi mi-a cerut să îi povestesc o amintire despre el. Nu îmi aminteam nici una. Vid. Şi îmi era necaz că, după 17 ani de stat în PRM şi în apropierea lui, nu sînt în stare să reproduc 3 vorbe. M-am mobilizat şi mi-am adus aminte una. Vadim nu spunea niciodată că merge să doarmă. El se odihnea. Şi nu suporta ca vreun colaborator să doarmă. Dacă te suna la 3 sau la 5 dimineaţa, şi cam ăsta era intervalul orar, pentru că lucra noaptea, şi îndrăzneai să spui că dormi, te alegeai cu o teorie – că ţara are nevoie de politicieni lucizi, care stau de veghe şi se preocupă de soarta ei – că îţi venea să îţi iei cîmpii.

Povestindu-i asta Loredanei, mi-am amintit că am acasă o bibliotecă întreagă de la Vadim. Volumele scrise de el, cu autograf pentru mine, pentru mama, pentru copil, sau care îi plăceau, pur şi simplu. Mergea la librărie, se aproviziona cu zeci de cărţi şi dacă remarca una, în mod expres, se întorcea şi cumpăra cîte 10 exemplare, pe care le făcea cadou parlamentarilor, în special celor care îl scoseseră din sărite şi îşi vărsase nervii pe ei. A doua zi, îi părea rău şi îi chema să le dea cartea, vorbindu-le ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Cînd am ajuns acasă, azi, am început să caut prin bibliotecă volumele de la el. Pe fundal, îi auzeam la emisiunea lui Ciutacu pe Codrin Ştefănescu şi pe Lucian Bolcaş. Povesteau lucruri pe care nimeni dintre cei care nu i-au stat în preajma nu le-ar înţelege. Că nu era un om rău. Se ambala, jignea, a doua zi îi părea rău, te suna ca şi cum nu se întîmplase nimic şi îţi mai dădea o sarcină. Apoi venea cartea. Sau un semn de carte. Sau o monedă reprezentînd vreun voievod. O muzicuţă. Ceva… În rest, era jovial, îi plăceau glumele şi să povestească despre orice. Nu îl prindeai nepregătit pe vreun subiect. Lucram la doctorat şi mă lăudăm cum îl traduc eu pe Pareto, dînd să explic cine e persoana. Mi-a vorbit despre teoria elitelor atît de aplicat, că am rămas cu gura căscată. „La naiba! L-a citit în altă limbă!“.

În timpul emisiunii, mi-a telefonat şi Ion Mînzînă, fostul lider de grup PRM din Camera Deputaţilor. Avea lacrimi în glas. Ne sunase, recent, Vadim pe amîndoi şi rememoram discuţia. Ne gîndeam ce forţă a avut partidul în 2000 şi ce oameni erau în Parlament din partea PRM. Pe lîngă vedetele Loghin şi Dolănescu, erau intelectuali de marcă: Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Lucian Bolcaş şi aripa tînără, noi, croiţi pe acelaşi calapod: nervoşi, naţionalişti, cu replică la orice. Înainte să plec din partid, Vadim, căruia îi spusesem, mă prezenta lui Nicolae Văcăroiu: „Preşedinta Organizaţiei de Tineret. A vrut să plece din PRM, dar sîngele apă nu se face“. Parţial, a avut dreptate. Sîngele a rămas acelaşi, dar am plecat. Din motive pe care i le-am scris şi le-a înţeles, avînd în vedere că am fost printre puţinii care a scăpat de „botez“ după dezertare.

Gata! Am găsit şi ultima carte pe care mi-a făcut-o cadou înainte să părăsesc PRM: „Isabelle Bricard – Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii“…

LIA OLGUŢA VASILESCU,

Primar al oraşului Craiova,

Membru fondator PRM

* * *

Este o mare pierdere. Condoleanțe familiei! Am pierdut cel mai mare naționalist al României. Din punctul meu de vedere era cel mai mare om de cultură. Era un mare iubitor de oameni, de animale. Dumnezeu să-l odihnească!

MARIUS MARINESCU

fost membru PRM, prieten, colaborator al Tribunului

* * *

Era foarte bun, sufletist. Nu ţinea mînia şi răutatea şi asta e foarte important. Astfel de oameni nu fac rău. Eu nu ştiam că are probleme de sănătate. Cînd eram în puşcărie a vizitat-o pe mama. Un gest frumos.

GHEORGHE BECALI
* * *

Sunt tristă şi indignată de atitudinea unora care zilele trecute purtau făţarnic grija refugiaţilor iar acum se bucură de moartea unui om. Care mai sunt minimele valori pe care le mai respectăm, dacă nu pe cele creştine?
Dumnezeu să-l ierte şi să-i aibă în pază familia!

ELENA UDREA

* * *

Condoleanţe familiei. A fost un om bun politic, analist, a iubit poporul. Un patriot extraordinar, o minte colosală. Dumnezeu să-l odihnească. Suferea mai mult pentru suferinţa poporului, pentru cei amărâţi, nu suporta nenorocirile cu omorârea câinilor, cu mutarea abuzivă din sediul PRM. Cred că atunci s-a rupn totul, când l-au mutat din partid. Am ţinut legătura cu el. Suferea că lumea fugise din jurul lui. Avea probleme financiare şi de sănătate. Presa scrisă căzuse. A fugit lumea de lângă el din cauză că era prea deştept. Părerea mea e că altă soluţie decât a fi contondent în exprimare nu există.

DUMITRU DRAGOMIR

fost membru PRM

* * *

Vadim, cu Steaua în suflet, eu, cu Dinamo, vă imaginaţi ce ieşea din chestia asta, cînd ne întîlneam pe la meciuri, sau la fostul restaurant ,,Minion”, din Piaţa Amzei? George Stanca ar mai fi lipsit, cu Rapidul lui de Chişinău! Din păcate, Vadim nu mai e. Mie, unul, îmi va lipsi enorm. Nu trebuia să fiu neapărat de acord cu ce scrie el, şi nici nu eram întotdeauna; dar îmi plăcea teribil cum scrie. Acum nu mai sînt falnice, ca pe vremuri, nici Steaua-Dinamo-Rapid. Şi nici George şi cu mine nu ne simţim prea bine… Glumesc, vă daţi seama, deşi numai de glumă nu îmi arde.

Altora, însă, le-a ars nu doar de glume, ci chiar să rîdă nemernic, în clipa în care au aflat de moartea Monumentului de Cultură şi de Patriotism. Bineînţeles, despre defectele lui putem sta de vorbă cît doriţi, admiţînd că noi am fi cei în măsură să-l judecăm. Dar, oricît l-ai urî pe Vadim, dacă nu-i recunoşti cele două imense, şi tot mai rare, daruri de la Dumnezeu, înseamnă că eşti ori analfabet, ori canalie! (n.r. Petre Roman si Traian Basescu)

Ajungem şi la Parlament… La acel Parlament care n-a fost de acord ca rămăşiţele Tribunului să zăbovească măcar două ore într-un hol al instituţiei pe care a slujit-o cu strălucire vreme de 16 ani. Desigur, explicaţia servită presei – ,,Parlamentul n-a fost de acord” – e una impersonală, laşă. S-a mai insinuat perfid ideea că s-ar fi opus din răsputeri Vereştoy-Chereştoy. Dar acesta era unul, hai, erau cîţiva UDMR-işti, nu o majoritate. Nu puteau ridicau doar ei un gard de sîrmă ghimpată (şi) la intrarea în Parlament. Înţeleg, mulţi din cei de acolo aveau motive să fie făcuţi borş pe Vadim… Sau, poftim, supăraţi-mormînt (sintagma cu pricina potrivindu-se mult mai bine aici), fiindcă, lasă atîtea altele, dar în data de 15 aprilie, într-un fulminant pamflet, Vadim scrisese despre starea jalnică a actualului Parlament. … Oare Vadim, sau Alcibiade? Nu mai contează cine, ci cum apăruse: Ăsta-i sculament, nu Parlament!

Dar supărarea pînă dincolo de moarte e una, iar întrebarea dacă imensul pamfletar avusese, totuşi, temeiuri să scrie astfel (sau, poftim, să aprobe publicarea), e cu totul altceva. În Justiţie, s-ar numi proba verităţii. Ar însemna să înşirăm aici un lung pomelnic al inepţiilor rostite de la înaltul microfon, ceea ce ne-ar coborî la mintea şi vocabularul onorabilului deputat ,,de profesie auto”.

Of-of-of, alegerile astea uninominale ne-au terminat de tot! Cînd te gîndeşti cîtă plevuşcă şi cîţi penali (cică 144!) s-au strecurat printre puţinii aleşi de valoare, mai că îi dai dreptate lui Vadim!…

…Ei, admiţînd că Vadim ar fi scris un asemenea ,,pamflet-dezminţire”, i-aţi fi primit trupul în Parlament? Cu siguranţă nu, fiindcă, după moarte, vi s-a făcut şi mai frică de el! Dacă mulţimea aia, fără număr-fără număr, care a umplut Cimitirul Ghencea, pătrundea în fosta Casă a Poporului, cine ştie cu ce halimai se lăsa!…

SORIN SATMARI

* * *

Mult stimaţi membri ai familiei Tudor,

Permiteţi să exprim sincerele mele condoleanţe în legătură cu evenimentul tragic al morţii domnului Comeliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare.

Domnul Tudor a fost un patriot al României, un om de cunoştinţe universale, un bun prieten. Ne va lipsi tuturor.

Dumnezeu să-l odihnească! Cu stimă.

OLEG MALGINOV,
ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti
* * *

„L-am apreciat pe Corneliu Vadim Tudor din cel puţin două motive: a fost un naţionalist adevărat, un om care a apărat România tot timpul, şi nu în ultimul rând, a fost un mare pamfletar, a avut un mare talent. Pot spune că fetele lui mi-au fost studente, una dintre ele îmi este studentă chiar acum. Sunt fete foarte studioase, bine crescute, şi Corneliu va avea mereu tot respectul meu, pentru că a ştiut să îşi crească copii într-un asemenea mod”

ANDREI PĂUNESCU
* * *

L-am cunoscut personal datorită tatălui meu. Avea o relaţie frumnoasa cu tatăl meu. Ambii s-au stins la aceeaşi vârstă. E o mare pierdere pentru poporul nostru. Mă bucur şi sunt fericit că l-am cunoscut. E o pierdere imensă. Dumnezeu să-l odihnească. Cuvintele sunt de prisos.

IONUŢ DOLĂNESCU
* * *

Ne pare foarte rău şi avem o mare durere în suflet din cauza acestei pierderi.

MARIA CIOBANU
* * *

Dragii mei, s-a stins din viață istoricul și omul politic Corneliu Vadim Tudor, cu care am colaborat aproape zece ani. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei.

IRINA LOGHIN
* * *

Dacă aş avea talent, aş putea să scriu o carte depre întâlnirile mele cu Vadim Tudor. Ce minte stralucită! Ultima data când am avut şansa să-i fiu oaspete acasa am glumit pe seama posterităţii, făcând fotografia de mai jos în faţa biroului şi bibliotecii lui, ticsite cu cărţi şi însemnări! Întodeauna le aducea copiilor mei câte un cadou. Am acasă jucării de pe la Strasbourg sau iconiţe de la Ierusalim pe care Dara şi Bogdan le-au primit de la Vadim. Mereu mă întreba de ei, ori de cate ori vorbeam la telefon sau ori de cate ori ne întâlneam. Şi am o mulţime de cărţi pe care mi le-a făcut cadou, de la Esenin până la Maria Rilke. Ultima dată am vorbit duminică, cu o zi înaintea sfârşitului. Era bine-dispus, m-a sunat să mă roage să ajut o fetiţă de vreo 10 anişori. Apoi, m-a năucit vestea! În ultima emisiune cu Vadim, cu doar trei săptămâni în urmă, l-am întrebat ce e dincolo de moarte!!! Habar n-am ce mi-a venit să-l intreb asta. Am să-i caut răspunsul pe înregistrarea emisiunii şi am să vi-l arat. Mi-au plăcut aforsimele lui. Sclipitoare! Iată unul din ele: „Privesc pe ecranul unui ecograf la organele mele interne : „Unul dintre voi mă va vinde” spun şi eu, ca Iisus, gândindu-mă care dintre ele mă va răpune…”

DAN NEGRU
* * *

Ne-a mai părăsit un poet, Corneliu Vadim Tudor. Sincere condoleanțe familiei, Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

NICU ALIFANTIS
* * *

Am primit nişte cărţi frumoase de la Vadim Tudor, şi-am colaborat în cîteva manifestări artistice în repetate rînduri…
Dumnezeu să-i ocrotească amintirea!

OANA SÎRBU
* * *

Corneliu Vadim Tudor a încetat din viață, avea doar 65 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

MARIUS TUCĂ

* * *

Decedatului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat un ultim popas în instituţia pe care a slujit-o timp de 16 ani, aflîndu-se, în două rînduri, chiar la conducerea acestuia, pentru că, aşa cum precizează Ilie Sîrbu, „comportamentul său faţă de unii senatori a deranjat“. Chiar aşa? Las la o parte faptul că Ilie Sîrbu, fie el şi ofiţer DIE sub acoperire, a absolvit, de bine, de rău, studii teologice şi prin grija Securităţii a ajuns chiar absolvent al unor cursuri post-universitare în materie. Făcute în străinătate, aşa cum îi stătea bine unui spion. Dar chiar şi fără a fi studiat, în mod aprofundat, cartea sfînta a iubirii şi toleranţei, Ilie Sîrbu ar fi trebuit să se abţină de la asemenea consideraţii făcute împotriva unui fost coleg de al său. Nu numai din cauze ţinînd de doctrina creştină. În definitiv, Corneliu Vadim Tudor a fost, şi nu de puţine ori, aliat politic al partidului pe care Ilie Sîrbu pretinde că îl slujeşte cu cinste.

Sînt sigur că, în viitor, acest refuz violent şi de neînţeles, în urma căruia unui om, care a fost atît de mult timp demnitar al Statului Român şi care rămîne în Istoria acestei ţări drept un scriitor de marcă, va rămîne, pur şi simplu, o pagină neagră. La care noi şi alte generaţii ne vom raporta cu ruşine.

Dincolo de faptul că Ilie Sîrbu – care îşi va consuma sinecura într-o înaltă funcţie de conducere la Curtea de Conturi, o sinecură în deplină incompatibilitate cu poziţia sa de socru al şefului unui Guvern, pe care el şi subordonaţii săi vor avea obligaţia să-l controleze – s-a exprimat, cum s-a exprimat, atunci cînd românii, cei care l-au iubit şi cei care nu l-au iubit, dar l-au apreciat, şi cei care nu l-au apreciat, dar l-au respectat, s-au despărţit de Corneliu Vadim Tudor, problema pe care eu mi-o pun, acum, este următoarea: în cît timp, măcar în acest caz, societatea românească va reuşi să se vindece?

În cît timp vom şti să alegem din viaţa şi opera acestei personalităţi accentuate, extrem de controversate, care a fost Corneliu Vadim Tudor, lucrurile bune? Punîndu-le cu grijă alături de alte lucruri bune, în patrimoniul cultural şi spiritual al românilor. Ceasul care numără acest timp ticăie ca un veritabil instrument ce măsoară conştiinţa noastră colectivă.

SORIN ROŞCA STĂNESCU

* * *
Cu siguranță i-a supărat pe mulți, și nu doar pe adversarii politici. Dar chiar și asa, sunt siderată de virulența cu care de luni incoace curg pe toate televizoarele valuri de jigniri, critici, reproșuri, venite din partea celor care s-au simțit lezați cândva de condeiul ascuțit al lui Vadim sau de gura lui prea slobodă (nici pe mine nu m-a menajat, dar nu voi face din asta o virtute…) și care au găsit acum momentul potrivit să își ia revanșa jubilând la moartea acestuia. Vorba aceea, în leul mort orice măgar dă cu copita… M-a oripilat maniera în care unii își arată vitejia acum, când nu li se mai poate răspunde.
Sunt cu siguranță destule care-i pot fi reproșate, dar cât de mici putem fi dacă nu putem să ne amintim nimic bun despre Vadim? Ne prefacem că nu-i cunoaștem curajul de a cere să se facă dreptate atunci când nimeni nu scotea o vorbuliță? N-avem habar de patriotismul său, de generozitatea, de puterea de a se împăca și de a nu ține supărare? Trecem cu vederea până și faptul ca nu a strans averi colosale precum mulți dintre colegii de parlament? Nu am remarcat ardoarea cu care pleda cauza națională de care mulți se fac că uită? Câte voci se mai fac azi auzite atât de percutant precum cea a lui Vadim Tudor? Câți lideri au cultura și erudiția lui? Câți cunoaștem în detaliu istorie așa cum o știa Vadim? Sunt cu siguranță multe altele care îi pot reproșate, dar cine pe cine judecă? Am pretenția ca măcar la capitolul intelect și moralitate, „judecătorul” să fie pe măsura celui executat în piața publică, pentru că altfel cădem intr-un penibil aproape perfect. Eu una nu îndrăznesc să dau verdicte și să formulez aprecieri cu valoare de adevăr absolut așa cum mulți confrați se înghesuie să o facă, eu doar constat cu tristețe dezumanizarea din jur si străduința unora de a-l șterge din istorie. Imposibil!
Pentru mine concluzia e una singură: simpatizat de unii, nu puțini, detestat de alții, iubit și urmat de mulți, Corneliu Vadim Tudor ne mai demonstrează o dată, dacă mai era cazul, că nu-i putem rămâne indiferenți. Puțini reușesc asta!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

MONICA GHIURCO
* * *

Domnule președinte CORNELIU VADIM TUDOR,
Mă adresez direct, pentru că nu-mi vine să cred că noi românii, v-am pierdut, mult prea rapid. Cred că este, în primul rând, un moment trist pentru literatura română. Și dincolo de asta, pentru acel naționalism benefic, sănătos, care ne mai putea salva de la pierderea identității.

Ați ținut cu dinții de principiile și de tradiția acestei țări.
Mai cu bune ori cu rele, ați apărat, prin discurs, cel puțin, valorile naționale, astea de care mulți au uitat și le-au blamat și azi vă felicită pentru că le-ați iubit.
Nu mai vorbesc despre calitățile de orator, despre coerență și despre toate atributele care vă făceau unul dintre cei mai importanți exponenți ai intelectualității.

Ne știam de mulți ani, dar vedeți dumneavoastră, viața ne-a pus mai aproape mai recent, când trebuia să-mi scrieți niște versuri pentru o serie de cântece noi. Spuneați că muzica asta românească, melodioasă, mai are șansă. Și ne-am întâlnit să discutăm acolo, în biblioteca aceea impresionantă, și-a rămas stabilit că ne vedem în câteva luni să punem la cale acel cântec care-i va impresiona pe toți. N-am mai apucat!

Mi-ați oferit demult și-o carte. Despre mamă, spunându-mi că în continuare icoana dumnneavostră și sprijinul în momentele dificile este mama. O chema Eugenia, cum o cheamă și pe-a mea mamă. Acum stați lângă ea, putând să-i dedicați din nou, capodopera lui Marian Nistor, pe versurile dumneavoastră și vocea Mirabelei Dauer – “MULȚUMESC, IUBITĂ MAMĂ!”

Cred că dispariția dumneavoastră, păstrând proporțiile, este pentru noi, încă o lecție. Dincolo de toate controversele, vedem încă o dată, prea târziu, ce pierdem. Închei cu o rugăminte. Pe toți cei ce vorbesc, plâng sau râd azi de Vadim Tudor, îi invit să-i citească poeziile! E ultimul omagiu!

FUEGO
* * *

Aşa cum ştiţi, Corneliu Vadim Tudor a fost un apropiat al acestei emisiuni. NU ştiu dacă am făcut bine sau rău pentru că l-am ţinut în atenţia publicului în felul în care am făcut-o.

Am făcut-o din prietenie, din dragoste, pentru că am ţinut în felul meu la Corneliu Vadim Tudor. În seara asta mă opresc spunând doar „Dumnezeu să-l ierte” şi condoleanţe familiei. O să ne fie probabil dor de Vadim Tudor.

DAN CAPATOS
* * *

Îmi pare foarte rău că Vadim nu mai este printre noi. Îmi pare nespus de rău pentru fetele lui Vadim şi pentru soţia acestuia. Cu siguranţă, ca tată, şi-ar fi dorit să îşi ducă fiicele la altar, să le vadă mirese. Ele trebuie să ştie, însă, că el le va veghea mereu, din ceruri.

MĂDĂLIN IONESCU

* * *

Corneliu Vadim Tudor era un om care iubea animalele şi un astfel de om nu putea să aibă un suflet rău, indiferent ce s-ar spune. Era un om generos cu cei puţini norocoşi, cel puţin eu aşa l-am cunoscut şi asta când presa nu era cu ochii pe el. Acum două zile am vorbit cu dumnealui la telefon pentru că mă rugase să ajut o fetiţă talentată, să vină la emisiune să cânte şi să vină şi el cu ea. Vadim a fost un excentric, iar pe cei pe care i-a supărat sper din suflet să îl ierte astăzi şi să-şi aducă aminte de faptele lui bune, mai mult decât altceva.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de familia sa.

CĂTĂLIN MĂRUŢĂ

* * *

Aş vrea să transmit gîndurile mele bune şi condoleanţe familiei lui Corneliu Vadim Tudor.

MIHAI GÎDEA

* * *

Dumnezeu să îl odihnească. Dau un LIKE pentru toate momentele noastre frumoase şi îmi pare tare rău pentru această întîmplare nefericită. Cînd voia el, era tare simpatic, sentimental şi chiar cu simţul realităţii. De multe ori, mă gîndeam dacă nu cumva joacă un rol, cînd el, de fapt, e perfect conştient de micile scandaluri provocate, dar cred că, fiind un mare pamfletar, adora să se joace cu „minţile slab mobilate intelectual.

LUIS LAZARUS

* * *
România a mai pierdut un român adevărat! Ca orice om puternic, poetul Corneliu Vadim Tudor a fost iubit, a fost contestat şi aşa va fi şi după moarte.
Pe mine m-a impresionat cu cultura lui, dar mai ales cu iubirea de ţară! Un mare patriot a plecat prea repede dintre noi, odihnească-se în pace!

CIPRIAN MARICA

* * *

”Un om imens… Un stelist adevărat”

GALERIA ECHIPEI DE FOTBAL STEAUA

* * *

Singurele amintiri despre el vor fi lucrurile scandaloase pe care le-a spus? Da, într-adevăr, le-a spus. Poate că le-a şi gîndit, în clipa ameţitoare a Puterii, care l-a purtat dincolo de prudenţă. Prudenţă… un cuvînt care nu va fi niciodată asociat cu Vadim. Nu am fost de acord cu multe dintre cele afirmate de el în discursurile politice, dar, peste ani, am devenit prieteni. Cum am ajuns prieteni? La început, a fost o chestiune de principiu – diplomaţii trebuie să discute cu toată lumea, chiar dacă le plăcea, sau nu. Aşa că, după ce m-am pensionat şi cineva m-a întrebat dacă aş dori să fac cunoştinţă cu el, a fost ca şi cum l-aş fi întîlnit pe cine?… Pe Satana? Pe şeful ISIS? Dar… De ce nu? Curiozitatea şi principiile reprezintă o combinaţie puternică. Primul lucru pe care l-am aflat despre Vadim a fost că a iubit Statele Unite şi că ştia mai multe lucruri despre Istoria SUA decît majoritatea americanilor. Al doilea lucru – Vadim era perfect dispus să asculte şi, în cazul în care ceea ce i se spunea avea sens, era gata să treacă la fapte. Cînd s-a menţionat faptul remarcile sale îl pun pe lista neagră a ambasadelor occidentale, Vadim a subliniat că are un cumnat evreu. Apoi, a angajat 2 consultanţi de relaţii publice israelieni pentru viitoarea sa campanie electorală, iar tenta antisemită a dispărut din revista „România Mare” şi din discursurile sale. Deşi ar fi trebuit să perceapă această diferenţă, ambasadele occidentale nu şi-au schimbat atitudinea, iar toate astea s-au întîmplat acum mulţi ani, şi multe dintre discuţiile care au avut loc atunci s-au spulberat în vînt. Iar acum, Vadim nu mai este. Adio, unui om incomod, adio, unui om care nu a dat niciodată înapoi, adio, unei părţi din viaţa noastră. Adio, Vadim.

KIKI SKAGEN MUNSHI – SUA

* * *

Dumnezeu să îl odihnească. N-am vorbit cu el, poate o singură dată am primit un telefon de la el, acum cîteva zile, voia să dea o carte Bibliotecii Academiei, o carte cu dedicaţii ale poeţilor, se despărţea cu greu de ea şi voia să găsească bani pentru revistă… N-am reuşit, însă, să îl ajut. Făcea parte din grupul „Săptămîna“, dar eu nu eram prieten cu ei, ci cu Marin Preda, şi eram, mai degrabă, o victimă a revistei respective. Dar asta s-a întîmplat demult. Mai avea o calitate: era un bun orator. El şi Păunescu erau poate cei mai buni oratori din Parlamentul românesc. Vadim avea o coerenţă şi o forţă a discursului care se impuneau, chiar dacă erai sau nu de acord cu el. El se confrunta cu discursul anti-românesc, împotriva valorilor şi identităţii noastre şi, atît timp cît există personaje ca Laszlo Tökes, care spune lucruri abominabile despre Poporul Român… surprinzător de la un creştin, de la un om al Bisericii, trebuie să existe şi în partea cealaltă un discurs la fel de vehement. Discursul lui Vadim Tudor va fi continuat în politică, poate modernizat… Un tip de extremism naşte un răspuns la fel de extremist. Nu îl puteai ignora şi uneori spunea lucruri corecte, pe faţă, directe… Unele dintre temele sale nu erau false din punct de vedere politic.

Academician EUGEN SIMION

* * *

Tribunul Corneliu Vadim Tudor a fost chemat de Dumnezeu pentru ca la Înfricoşătoarea Judecată de Apoi să fie împărtăşit cu bucuria mîntuirii şi a vieţii veşnice. Om de cultură cu blazon de invidiat şi politician-naţionalist inadaptabil la compromis şi cu cinstea niciodată surpată, el şi-a legat numele cu nemurirea.

Fie ca, pentru ceeea ce a săvîrşit cu tragere de inimă pentru Neam şi Ţară, amintirea să-i fie nevătămată de pîcla timpului.

Prof. VASILE IOAN ZBÂRCEA,

Germania – Koblenz (Rheinland-Pfalz)
* * *

Sîntem profund mişcaţi de dispariţia prematură a marelui om politic şi de cultură Corneliu Vadim Tudor, fiind adînc pătrunşi de sentimentul ataşamentului faţă de Patrie. Deplîngem uriaşa pierdere, acum, cînd ţara ar fi avut nevoie de prezenţa sa în spaţiul public mai mult ca niciodată şi transmitem sincere condoleanţe familiei, cu angajamentul ca ideile şi lupta lui în slujba Interesului Naţional să fie duse mai departe. Să-i fie veşnică memoria.

Prof. univ. dr. ALEXANDRU AMITITELOAIE

Dr. Vasile Diacon, consilier juridic, Iaşi

* * *

Ursitoarele i-au dat pruncului Vadim tot ce şi-ar fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată, curaj, talent şi o nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam

Greaua şi trista încercare prin care trece familia dvs. şi cei apropiaţi, prin trecerea spre cele veşnice a marelui român şi patriot, Corneliu Vadim Tudor, mă determină să vă asigur de întreaga noastră compasiune, respect şi susţinere, şi să vă rog să acceptaţi condoleanţele noastre sincere.
Cînd în 1949 demiurgul şi-a trimis ursitoarele la patul pruncului Vadim, le-a cerut să-i dea tot ce şi-ar fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată, curaj, talent şi o nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam. Sînt calităţi care l-au însoţit toată viaţa, au mobilizat oameni cinstiţi, cărora le-a dat speranţa de mai bine, calităţi pe care, punîndu-le în valoare cu dărnicie şi dragoste de oameni, îşi vor perpetua luminoasa prezenţă în Istoria Poporului Român şi a trăitorilor din ţară şi din lume.
Regretăm cu toţii că demiurgul a hotărît să îl lase printre noi atît de puţin, limitîndu-i realizările la aproape 66 de ani, cum de fapt s-a întîmplat şi cu un alt mare român patriot şi prieten de idei şi suferinţă cu marele Vadim, facem vorbire despre Adrian Păunescu.
Dumnezeu să-l odihnească, iar ţărîna în care ne întoarcem, atunci cînd ne vine sorocul, să-i fie cît mai uşoară.

Diplomat economist ŞTEFAN D. POPA,
Vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (fondată în 1880)
Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (2005-2008)

* * *

Salariaţii Tipografiei Cromoman, locul unde revista „România Mare” şi cotidianul „Tricolorul” văd lumina tiparului, transmit familiei marelui patriot, Corneliu Vadim Tudor, sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

NINEL CIUPITU,
directorul Tipografiei Cromoman

* * *

Împreună cu majoritatea colegilor mei din Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu sîntem trişti că ne-a părăsit un bun român, Corneliu Vadim Tudor. Poet şi politician, om al cetăţii, acesta nu se temea să spună lucrurilor pe nume, era inteligent, curajos, diplomat, pînă acolo unde se rosteau vorbe grele, prin inexactitatea lor, despre români, România şi Limba Română. Atunci se schimba la faţă şi nu-i mai stătea nimeni în cale, „îmbrăcînd armura de luptător”, invocînd legi, tratate, date istorice. Exerciţiul acesta trebuie, desigur, legat de felul său de a fi, dar şi de calitatea de apreciat pamfletar. Iubit de cei din jurul său, prieteni, colaboratori, reprezentanţi ai instituţiilor ţării, Corneliu Vadim Tudor va rămîne, pentru mulţi români, un mare patriot. Vocea lui puternică se făcea auzită de cei care trebuiau să audă, ba chiar şi de cei care făceau pe surzii. Se simţea capabil să facă mai mult pentru ţară şi popor, pentru că avea dar şi har de la bunul Dumnezeu. Deopotrivă, lăudători şi critici îi vor simţi lipsa după cum, tot împreună, îi vor construi povestea de parcă ar rămîne viu printre noi. Ne-a părăsit prea devreme, cu frumoasele sale taine ale iubirii, ale vieţii, lăsîndu-ne îndemnul de a continua lupta pentru dreptate şi adevăr. Mulţi români îi vor simţi lipsa celui care a crezut în Crăişorul Munţilor, Avram Iancu, despre care vorbea atît de frumos la Ţebea, la Vidra, la Cluj şi în toată ţara. Adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dormi în pace, Poete Tribun!

VICTOR BERCEA,
preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice AVRAM IANCU

* * *

Elegie pentru un suflet nobil
La mijlocul acestui blând septembrie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, un linţoliu mohorât s-a aşternut peste chipul brăzdat de lupte al Tribunului. Dumnezeu nu a mai avut răbdare şi l-a ridicat în Împărăţia Sa, lăsându-ne amintirea personalităţii sale de excepţie şi conturul idealurilor pentru care a ars o viaţă de om.
Noi, cei care l-am iubit, am crezut în el şi i-am fost alături până la sâvârşirea sa fizică, am fost cutremuraţi, devastaţi, am încercat sentimentul neputinţei în faţa Proniei, am simţit cum o parte din fiinţa noastră s-a scurs, pentru a-i face alai Tribunului în călătoria sa către Ceruri.

Totuşi, oricât de mare ar fi durerea pierderii, noi ştim că, în perspectivă creştină, scopul nu este viaţa, ci Învierea. Nicolae Iorga spunea că omul nu moare niciodată întreg. Prin urmare, destinat pământului şi descompunerii este doar învelişul, trupul, sufletului fiindu-i hărăzit un alt loc. Ne rămâne deci să diluăm sarea lacrimilor noastre şi să ne înseninăm sufletele cu gândul că sufletul Tribunului a rămas viu şi s-a înălţat la Tatăl. El nu ne-a părăsit, doar că a încetat să se mai deplaseze orizontal ca noi toţi, paşii săi fiind de acum înainte zbor.

Cu siguranţă Vadim nu ar fi dorit să ne tânguim, ci să îi continuăm lupta, să aducem un permanent omagiu principiilor pentru care el a sacrificat totul: dragostea nemărginită faţă de neamul românesc, cultivarea valorilor spirituale şi artistice, dezinteresul pentru lumea amăgitoare a materialului, demnitatea (atât la nivel de individ, cât şi de naţiune), dragostea faţă de oameni şi animale. Mai presus de toate acestea, Vadim a propovăduit credinţa în Dumnezeu, credinţa creştină.
Când spui Vadim, prima asociere care îţi vine în minte este cu conceptul de naţionalism şi cu idealul atât de drag acestui neam – România Mare. În ciuda presiunilor, calificărilor de tot soiul, chiar a demonizării, Vadim şi-a asumat integral doctrina naţională, ştiind că în ea sălăşluieşte viitorul naţiunii române, predestinarea noastră în universalitate. Pentru proiectarea acestui ideal în inimile noastre nu a precupeţit nici un efort, s-a lăsat stors de o muncă sisifică şi a refuzat orice compromis, oricât de îmbelşugat în daruri materiale ar fi fost acesta.
Vadim a fost o personalitate uriaşă, activitatea sa desfăşurându-se, în paralel, pe mai multe planuri: jurnalism, literatură (în special poezie), istorie, teologie, cinematografie, politică. Pregătirea sa enciclopedică l-a proiectat în acea specie de titani ai istoriei noastre, despre care se poate spune că au scotocit fiecare ungher, fiecare colţişor al fiinţei noastre naţionale. Pentru Vadim limba romană a reprezentat ceva sacru, a stăpânit-o, cum puţini au putut să o facă, atât în scris, cât mai ales oral, fiind unul dintre marii oratori ai vremurilor noastre, iar cei care au avut şansa să îl asculte pe viu pe Tribun ştiu exact la ce mă refer, fiind memorabile discursurile sale în Parlamentul României şi în diverse locuri încărcate de istorie şi pline de magnetism (Ţebea, Cluj-Napoca, Auschwitz şi multe, multe altele).

Tribunul a dus foarte multe bătălii, unele le-a câştigat, altele le-a pierdut. Însă dincolo de rezultatul lor, ne rămâne imaginea sa dârză, neînfricată şi armonia deplină între idealul susţinut şi faptele sale. A preferat să piardă, decât să se lepede de crezurile sale, cu gândul că adevărata victorie nu sunt gloria efemeră, certificată de potentaţii zilei, şi decoraţiile cu luciu, ci sinceritatea sa şi capacitatea de jertfă pe altarul credinţei sale. Vadim a ştiut că, de exemplu, „Şarja de la Robăneşti” reprezintă cu mult mai mult o victorie decât supunerea Franţei de către Hitler, pentru că la el aveau întâietate valorile de natură morală. Poate de aceea asistăm în aceste zile la uriaşa solidaritate a poporului român cu Tribunul, fiecare dintre noi, indiferent de concepţiile noastre ideologice, artistice, religioase, morale, simţind că Vadim a vorbit măcar o dată şi în numele nostru, că a rostit cu tărie ceea ce noi, uneori, nu am avut curajul să spunem.
Vadim a refuzat să accepte că acest neam trebuie să stea în genunchi în alt scop decât pentru rugăciune. De aceea, a fost anatemizat, blestemat, lovit, rănit. El însă s-a ridicat de fiecare dată şi a continuat lupta, chiar dacă aceasta se purta cu arme inegale şi chiar dacă împotriva sa s-a coalizat o armată a răului, provenită parcă din infernul lui Dante, bestiarul lui Goya, din insectarele copilăriei sau din cloaca maxima, indivizi fără coloană vertebrală şi fără etaloane morale. La început Tribunul i-a avut alături pe Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Gheorghe Buzatu, Romulus Vulpescu, Mihai Ungheanu, George Pruteanu. Pe nesimţite, aceştia s-au stins, iar Tribunul a rămas tot mai singur, chipul lui Iuda se reflecta tot mai des în oglinda apei în care se spăla pe faţă, trădarea îşi arăta rânjetul hidos.

Acum ştim că, în veac, Tribunul a câştigat bătălia cea mai importantă, lăsându-ne ca moştenire un mănunchi de idealuri eterne şi un model de conduită. La fel ca Nae Ionescu la înmormântarea lui Vasile Pârvan, îmi permit şi eu să spun: „Să-i fie ţărâna uşoară, atât de uşoară, pe cât de mare este durerea noastră!”. Dumnezeu să te mântuiască Tribunule şi să îţi poarte sufletul în grădina Raiului! Îţi suntem recunoscători fiindcă, la fel ca mulţi alţi martiri ai neamului românesc, ne-ai oferit speranţa într-o Românie Mare, prosperă şi binecuvântată!

MIRCEA NICOLAE MINCEA,
avocat,
preşedinte PRM Hunedoara

* * *

Împreună cu majoritatea colegilor mei din Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu“ sîntem trişti că ne-a părăsit un bun român, Corneliu Vadim Tudor. Poet şi politician, om al cetăţii, acesta nu se temea să spună lucrurilor pe nume, era inteligent, curajos, diplomat, pînă acolo unde se rosteau vorbe grele, prin inexactitatea lor, despre români, România şi Limba Română. Atunci se schimba la faţă şi nu-i mai stătea nimeni în cale, „îmbrăcînd armura de luptător“, invocînd legi, tratate, date istorice. Exerciţiul acesta trebuie, desigur, legat de felul său de a fi, dar şi de calitatea de apreciat pamfletar. Iubit de cei din jurul său, prieteni, colaboratori, reprezentanţi ai instituţiilor ţării, Corneliu Vadim Tudor va rămîne, pentru mulţi români, un mare patriot. Vocea lui puternică se făcea auzită de cei care trebuiau să audă, ba chiar şi de cei care făceau pe surzii. Se simţea capabil să facă mai mult pentru ţară şi popor, pentru că avea dar şi har de la bunul Dumnezeu. Deopotrivă, lăudători şi critici îi vor simţi lipsa după cum, tot împreună, îi vor construi povestea, de parcă ar rămîne viu printre noi. Ne-a părăsit prea devreme, cu frumoasele sale taine ale iubirii, ale vieţii, lăsîndu-ne îndemnul de a continua lupta pentru dreptate şi adevăr. Mulţi români îi vor simţi lipsa celui care a crezut în Crăişorul Munţilor, Avram Iancu, despre care vorbea atît de frumos la Ţebea, la Vidra, la Cluj şi în toată ţara. Adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dormi în pace, Poet Tribun!

Victor Bercea,
preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „AVRAM IANCU“

* * *

La început, am crezut că trăiesc un coşmar, un vis urît, din care am aşteptat să mă trezesc. Dar, vai… Astăzi nu-mi găsesc cuvintele care să poată exprima toată tragedia…!

SILVIU DUMITRESCU, 90 de ani

Fostul antrenor de atletism al lui

CORNELIU VADIM TUDOR şi autorul rubricii „Călcîiul lui Ahile”, din pagina 4

a ziarului „Tricolorul“, care a apărut din anul naşterii pînă la dispariţia lui.

* * *

Stimaţi prieteni,

La aflarea tristei veşti a trecerii în nefiinţă a celui care a fost un mare român, un politician de mare fineţe intelectuală, un binecunoscut om de presă, CORNELIU VADIM TUDOR, atît în numele meu personal, cît şi în numele membrilor Asociaţiei România Muncitoare (ARM) şi al redacţiei publicaţiei „România Muncitoare“, pe care o conduc, transmit pe această cale un sincer şi solidar MESAJ DE CONDOLEANŢE, atît membrilor Partidului România Mare (PRM), colectivului de redacţie al ziarului „Tricolorul“, cît şi îndoliatei familii. Nu îl vom uita niciodată pe cel care a fost Corneliu Vadim Tudor. Dumnezeu să-l ierte!

CIPRIAN POP
secretar general al Asociaţiei România Muncitoare,
redactor-şef al publicaţiei ,,România Muncitoare“

* * *

Sînt CARMEN DENISA ION (fost corector şi secretar general de redacţie între 1990 şi 2008) şi sînt mîndră că sînt un jurnalist 100% şcoala lui Vadim!
P.S. Ruşine Senatului României şi celor care nu au învăţat că dacă nu pot să uite, atunci măcar trebuie, uneori, să tacă.

* * *

Cumplita veste s-a răspîndit cu repeziciune: a murit Corneliu Vadim Tudor. Pentru mii de oameni această veste a căzut ca un trăznet. Ultimul mare patriot român nu mai este. Dincolo de calităţile lui deosebite, el a fost un om sincer şi realist: i-a criticat dur pe cei care prădau avuţia ţării, dar şi-a recunoscut, atunci cînd a fost cazul, propriile greşeli. Om cu o inteligenţă inegalabilă, cu dragoste pentru ţară şi pentru poporul din care făcea parte, s-a zbătut pînă în ultima clipă să combată hoţia, necinstea şi nedreptatea, folosind ceea ce el ştia cel mai bine – scrisul. Făcea eforturi mari să continue publicarea ,,copilului” său de suflet, revista ,,România Mare”, şi a tribunei politice a PRM, cotidianul ,,Tricolorul”. Ne este greu să acceptăm dispariţia Preşedintelui nostru, dar credem că el va trăi prin cele 2 publicaţii, pe care fiicele sale, cu ajutorul unor oameni de suflet şi cu dragoste de ţară, vor continua să le editeze.

Corneliu Vadim Tudor nu a putut suporta hoţia şi corupţia, două racile care, la noi în ţară, au atins un nivel nemaiîntîlnit. I-a ţintuit, cu aprigul său condei, pe toţi cei ce-au comis fărădelegi grave şi care au batjocorit avuţia ţării, mulţi dintre ei avînd deja dosare penale. De aceea i s-a şi făcut cea mai mare nedreptate: nu i s-a permis familiei ca sicriul cu trupul sau neînsufleţit să fie depus în holul Senatului României, instituţia în care, cu demnitate, cinste şi onoare, ne-a reprezentat timp de 16 ani. RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE !

Durerea din sufletul nostru, al tuturor acelora care l-au iubit şi i-au apreciat calităţile, nu poate fi descrisă în cuvinte.

Singura noastră speranţă este aceea ca fiicele sale să se lupte pentru a duce mai departe visul tatălui lor: apariţia, în continuare, a celor două publicaţii: ,,România Mare” şi ,,Tricolorul”. Atîta timp cît inimile noastre vor bate, preşedintele Corneliu Vadim Tudor va fi prezent în tot ceea ce vom întreprinde pe linie de partid, deşi busola care ne dădea direcţia nu mai este.

Lovitura pe care am primit-o prin pierderea acestui om cinstit, corect, puternic şi drept va lăsa o rană adîncă în inimile românilor adevăraţi, cu dragoste de Neam şi Ţară.

Condoleanţe familiei greu încercate. Dumnezeul să-l odihnească!

Plut. adj.(r) ILIE CRISTEA

* * *

Cu-adîncă tristeţe şi-un sincer regret,

O lacrimă i se cuvine

Românului, doctor istoric, poet

Neîmpăcat pentru… naţiune!

El viaţa întreagă şi-a sacrificat

Luînd atitudinea în care,

Iubindu-şi poporul, a fost dedicat

Unui vis: ,,ROMÂNIA MARE“.

Veniţi toţi cei ce-n viaţă

l-aţi apreciat,

Atunci cînd vorbea de…

dreptate;

Dreptate ce nici pînă azi

n-am aflat,

Iar azi, e aşa de departe!

Mă rog DOMNULUI pentru

sufletul său,

Trecut divin în… ETERNITATE!

Un suflet ce-n viaţă nu

a făcut rău,

Dînd sfaturi ce-au fost ignorate.

O! Suflet ce-ai fost pe pămînt

călător,

Rămîi la DOMNUL!

SOMN UŞOR!

Căpitan (r) GHEORGHE CREŢU

* * *

ADIO!…

În amintirea Tribunului Corneliu Vadim Tudor

Adio, adio, domnule Vadim, îţi zic,

spre liniştea

Duşmanilor ce ţi-au grăbit a morţii

tale clipe

Prin tot felul de urzeli şi de regii

murdare

Şi a trădătorilor ce ţi-au rîs

cu zîmbet de şacali.

Adio, adio, domnule Vadim, îţi zic,

spre bucuria

Celor care te-au urît de moarte –

Că răi au fost cu tine şi răi vor fi

Cu vorbe de pigmei pe verva

ta postumă.

Adio, adio, domnule Vadim, mă

doare tot ce văd:

Tot acest circ grotesc, cum unii

te urăsc şi mort.

Tu nu le-ai luat nici rangul,

nici femeile

Ai scris ca fiecare, apărîndu-te

pe tine –

Adio, adio, domnule Vadim,

nu-ţi cer nimic

Şi nici nu-ţi zic ce-aş fi avut

a-ţi zice

Din lumea mea cu dus-întors

în ţara asta,

Că ştim cu toţii ce slobod şi ce suav

erai la gură –

Adio, e plină toamnă şi mustul

fierbe-n butoi

De ziua ta, ce-ar fi urmat, cu chef,

să urce-n calendar

Dar, după cum vezi, ţi-aduc salutul

meu spre nemurirea ta

Să-ţi moară toţi deghizaţii în prieteni,

cu dinţii lor de fiară –

Adio şi nu fi supărat – lumea ta

de-acum începe

Şi rîuri de cerneală vor curge,

şi lacrimi de durere

Din ochii celor două zîne ale tale,

ce ştiu cu demnitate

Memoria a-ţi apăra nu de Tribun,

de tată ce le-ai fost –

Adio, Vadime, dar unde eşti? De-o

vreme, eu nu te mai văd

Şi-s trist pentru că neamul îmi

moare-n datorii –

Te aibă Domnu-n paza Lui de îngeri,

c-aicea pe pămînt

Te plîng căţeii şi-ntreg norodul

plînge –

Îţi scriu acum, că prea te-ai grăbit

să pleci de pe la noi

Fir-ar mama ei de moarte, de ce

la tine ai chemat-o?

Să-i dai anume ce: o ceaşcă de cafea

cu şoricioaică-n ea

Nu ai ştiut cît de perversă e, c-o să

te ia chiar din fotoliul tău?

Mă iartă doar, nu vreau să mă

lungesc cu vorba

Eu sînt poetul care nu te-a trădat

vreodată.

Cu tine vreau, de-a pururi, să fiu

în lumea Euterpei tale.

Iar tu să-I spui lui Dumnezeu

ce greu trăiesc românii,

Ce rău o duc, loviţi de boli

şi sărăcie,

Şi cum îi vezi, în haine second-hand,

de foame costelivi.

Şanse de vindecare n-au, căci hoţii

sînt, tot ei, mai mulţi

În ţara asta de cerşetori de adăpost

şi pîine –

Adio, Vadime, curînd se va însera

şi ai de lucru

Şi telefoane ai de dat, dar cui?

Că nimeni nu-ţi răspunde

Cu toţii te-au uitat şi umblă călări

pe cai de bani

C-aşa tu i-ai urcat pe suferinţa ta,

nerăsplătită azi.

Adio, Vadime, îţi spun, să nu fii

supărat pe mine,

Am scris din răsputeri ca viperele

să fie puse în cătuşe

Dar n-am avut putere a le stîrpi

din codrii noştri.

Tu dormi în pace, prea grea e lupta

ce ai avut de dus –

Nu te lăsa, acolo unde eşti, sedus

de vorbe dulci:

Şi-n Cer or fi din ăia, coate-goale,

cu gîndurile-ascunse.

De aceea-ţi spun, Vadime, în

liniştea-ţi de veşnică odihnă,

Fereşte-te de şarle, de vrei să fii

al nostru Tudor Domn!

Şi îţi mai spun, ca omul bun

ce te-a-nţeles mereu,

Chiar de-oi fi pus la ghilotină

şi-apoi trecut prin rotisor,

Vadime, tu eşti, vei fi mereu un

cîntec de alean al celor care

Te iubesc cu ţara, prin glasul tău

de Tricolor!

ION MACHIDON

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

* * *

Deplîngem, cu profundă durere, trecerea în veşnicie a marelui cărturar patriot Corneliu Vadim Tudor.
Moartea eminentului lider şi om de cultură ne face mai săraci şi mai singuri pe lume. Abia după trecerea lui în lumea celor drepţi se va vedea ce mare a fost, cu adevărat, şi cu cîtă rîvnă şi-a îndeplinit misiunea în lume.
Toţi membrii şi simpatizanţii României Mari lăcrimează, din adîncul inimii, la moartea Tribunului lor. Ne vom ruga lui Dumnezeu să-i primească sufletul şi să-l călăuzească prin Vămile Văzduhului, spre Cîmpiile Raiului. Adio, bunul nostru prieten şi sfetnic!
OVIDIU LĂPUŞNEANU
Colaborator