Recunosc că în materie de politică sunt zero. Kilometrul zero, am vrut să spun.

A amesteca sportul cu politica e ca şi cum ai pârli porcul la flacăra olimpică.

Aşa cum Austria e o ţară de doctori, România e o ţară de preşedinţi – fiecare neisprăvit e preşedinte pe undeva.

România nu va fi fericită decât atunci când va înlocui blestemul “Du-te Dracului!” cu binecuvântarea “Du-te Domnului!”.

România este ţara unde aviaţia e la pământ, iar agricultura e în aer.

Românii au o slabă memorie a răului.

România e singura ţară din lume unde, dacă cei vii boicotează votul, atunci votează morţii – care-i problema?

Popor de oieri, noi, românii, am împrumutat ceva din obedienţa proastă a oilor.

Politica e arta de a sta la pândă.

Omul e un robot din plasmă şi calciu, cu un termen de garanţie stabilit dinainte.

Nu sunt bogat, nu sunt francmason, nu sunt agent al vreunei puteri străine, nu fac parte din nicio castă secretă, de homosexuali sau iluminaţi. Şi atunci, de unde vine puterea mea? Ce anume conferă forţă autorităţii mele morale? Tocmai această puritate idealistă, care înseamnă că izvorul e mai tare ca stânca.

Cele mai asemănătoare obiecte casnice sunt maşina de spălat şi televizorul. Primul obiect spală rufe. Al doilea spală creiere.

Decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă.

Lumea îi iartă pe bandiţii simpatici, dar nu-i suportă pe profeţii care îi dau veşti proaste.