Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor
39.00 lei
Cartea explorează contribuțiile Tribunului la politica și cultura României, fiind o selecție de articole, discursuri fulminante, poezii creștine și aforisme, toate adunate într-un volum inedit, selecție realizată de Lidia Vadim Tudor.
Cost: 39 lei plată prin card / 48 lei plată prin ramburs curier, Transportul este inclus.
Descriere
Cartea explorează contribuțiile sale la politica și cultura României, precum și viziunea sa pentru viitorul țării.
La 9 ani de la plecarea la Ceruri a lui Corneliu Vadim Tudor, România și românii au nevoie, mai mult ca oricând de o speranță în mai bine, de un apărător, de o voce sonoră care să îi ajute în a-și apăra drepturile în fața celor care îi vor îngenuncheați.
“Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor” s-a materializat astfel tocmai în acest scop.
Să nu uităm nicicând ceea ce Tribunul ne avertiza, să ne iubim valorile, tradițiile.
Să ne apărăm credința în Dumnezeu și în principiile creștine.
Să ne iubim istoria și să îi îndemnăm și pe alții să o facă.
Cartea este o selecție de articole, discursuri fulminante, poezii creștine și nu numai, aforisme – mici dar valoroase tablete de înțelepciune, miniaturi biblice semnate de Vadim, toate adunate într-un volum inedit, cu o formă grafică de excepție.
Corneliu Vadim Tudor a fost iubit și apreciat de familie, prieteni, de milioane de români.
Veți regăsi în carte editoriale ale celor care l-au cunoscut așa cum puțini au avut ocazia să o facă.
Este, cu siguranță, primul volum dintr-o serie pentru că despre o personalitate atât de complexă – scriitor, publicist, poet, istoric, gazetar, om politic – întotdeauna vor fi lucruri de spus. Și primul proiect dintr-o serie despre viața și activitatea celui care a fost și va rămâne Tribunul tuturor românilor.
Lectură plăcută!
Informații suplimentare
Greutate | 0.152 kg |
---|---|
Dimensiuni | 20 × 13.2 × 1.2 cm |