Să trec uşor cu palma pe masca mortuară (eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi) prin fagii Bucovinei să fie primăvară un recviem să curgă din corn în zori de zi
Ţărăncilor din Putna le înflorească iia să-i iasă dinainte ca unui voievod căci pentru noi, românii, acesta e Mesia cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod
Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic e ca o stea căzută în iarba altui veac iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic şi buzele a milă supremă se desfac
L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii în raza lumînării pomeţii bat în mov ca două pîini bătrîne i se afundă ochii în somn îi supurează fîntînile lui Iov
Efigie în aur şi diamanticale profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc plîng spasmele genezei în cearcănele sale îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc
Şi telegrama Havas întîrzie cu anii peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit
Ei îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă un tei afumă cerul pe dealul din Copou păziţi-i bine masca, e arma lui secretă răzbunător şi rece, el va veni din nou!
Corneliu Vadim Tudor (1949-2015)
Poezie publicată în volumul „Saturnalii“, Editura Albatros, 1983 - carte retrasă de cenzura epocii, din librării şi biblioteci, în 1984, şi dată la topit